• DESIAM - Sos de soya light - 200ml / produs in Thailanda

deSIAM - Sos de soya light.

Este obținut prin fierberea în vapori de apă a boabelor de soia care se lasă apoi să fermenteze în puțină apă și sare. Originar din China, sosul condimentează de peste 2000 de ani mâncărurile asiatice, mai ales cele care au la bază orezul și legumele.Sosul de soia poate deveni un aliat al sănătății noastre, conține de 10 ori mai mulți antioxidanți decât vinul roșu, de exemplu.Vitaminele, mineralele din sosul de soia îmbogățesc hrana noastră, singurul lucru la care trebuie să fim atenți e sarea, produsul conține deja sare, așa că ori gătim fără sare, ori, dacă avem probleme cu hipertensiunea, nu folosim acest condiment. Datorită procesului de fermentare, sosul de soia ne dăruiește și fermenți lactici, atât de importanți pentru flora intestinală.Reușește, în cazul unui consum regulat, să alcalinizeze sângele, să echilibreze Ph-ul organismului greu încercat de acizi și zaharuri.Modul de folosire cel mai indicat este să adăugăm sosul crud peste legume sau verdețuri crude sau fierte, peste bucățele de pui gătite anterior în fâșii săltate rapid în tigaie. Se pot condimenta salate, orez, cartofi fierți, important e să nu uităm că sarea nu mai e necesară. Doar pofta bună trebuie să fie și convingerea că acest sos nu a supraviețuit degeaba timpurilor.

deSIAM aduce ingredientele Thailandeze in bucataria dumneavoastra. Fie ca vorbim de paste thai curry, dipping souces, mirodenii cu specific thailandez, sosuri speciale pentru gatit la wok, toate acestea le puteti gasi sub marca deSIAM. Toate produsele sunt facute in Thailanda, cu ingrediente locale, facute cu retete traditionale, dezvoltate de maestrii bucatari apreciati.

Informatii produs
Ingrediente Apă, extract de soia (soia, grâu, apă, sare) 30%, faină de grâu, sare, zahăr. Alergeni: soia, gluten de grâu
Valori nutritionale Valori nutriționale per 100ml: Valoare energetică: 197 kj / 47 kcal; Grăsimi: 0,3 g - din care saturate: 0g; Carbohidrați: 4,4 g - din care zahăruri: 2,5 g; Fibre alimentare: 0 g; Proteine: 6,7 g; Sare: 21,0 g; Sodiu: 8,4 g.

DESIAM - Sos de soya light - 200ml / produs in Thailanda

  • Producător: DESIAM
  • Cod produs: 01491
  • Disponibilitate: În Stoc
  • Preţ cu TVA: 9,20 Lei


NOTA: Magazinul online Belfoods.ro face eforturi permanente pentru a actualiza toate informaţiile de pe site. Uneori insa se pot strecura inadvertente sau erori de operare. Producatorii pot modifica designul , ingredientele sau pretul unui produs fara preaviz. Toate promoţiile prezente în site sunt valabile în limita stocului disponibil.